Începutul, în veacul al XVIII-lea
După unele documente păstrate, hanul ar data încă din secolul al XVIII-lea, când și-a deschis porțile pentru negustorii aflați în trecere spre Roman, Suceava sau Iași. Pe atunci, Hanu Ancuței se afla în marginea unui sat care s-a strămutat apoi pe moșia boierilor Catargi.
Era un popas, dar și o cetate — cu ziduri groase și porți ferecate, în care puteau încăpea oameni, vite și căruțe, ferite de hoții drumului mare.
„Avea niște ziduri groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am văzut de zilele mele."
1819 — hrisovul de la Tupilați
La 1819, vornicul Ștefan Catargiu, proprietarul moșiei Tupilați, obține hrisov pentru înființarea de târguri și iarmaroace. Cum hanul se afla la o încrucișare de mari drumuri comerciale — drumul Șiretului și drumul care lega Iașul de Piatra Neamț prin Tupilați — se construiește un han nou, ce va servi și ca stație de poștă.
Aici se opreau cărăușii și negustorii, schimbau cai, mâncau și ascultau povești la masa lungă. Aici se înnopta când drumul era prea greu pentru a continua noaptea.
„Socot eu, cinstite comise Ioniță, că nu se mai găsește alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului."
1928 — Sadoveanu și legenda
Lui Mihail Sadoveanu îi plăcea să poposească la han. Inspirat de farmecul locului, scrie în 1928 cartea „Hanu-Ancuței" — nouă povestiri spuse de drumeți, comiși și negustori, la masa lungă din bătătura hanului. Iapa lui Vodă, Balaurul, Fântâna dintre plopi, Cealaltă Ancuță — fiecare poveste vine cu o ulcică de vin de Cotnari și un cântec de lăutar.
„Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, și porneau poveștile…"
Renașterea — ca pasărea Phoenix
Clădirea a dăinuit multă vreme până când, prin anul 1943, proprietarul a dărâmat-o, rămânând doar leagănul unor minunate povestiri sadoveniene. Cu zidurile în ruină, locul a vegheat întinderile pustii vreme de decenii, până când a redevenit locul de popas atât de vestit odinioară.
Amenajat cu tot specificul unui interior de epocă, Hanu Ancuței a renăscut asemenea păsării Phoenix, păstrând parfumul de odinioară și devenind un spațiu al poveștilor, unde oaspeții trăiesc „la modul Canaanului, ospătând numai cu carne friptă și bând vin, însă după o orânduială care cere inițiere".
„Într-adevăr, în vremea veche s-au întâmplat lucruri care astăzi nu se mai văd."
Hanul de astăzi
Existența tihnită la han s-a perpetuat de-a lungul anilor și se păstrează cu mare sfințenie și astăzi. În același decor, dar o altă Ancuță întâmpină oaspeții veniți din toată lumea, cu pâine și sare. Personalul poartă veșminte populare moldovenești, lăutarii cântă la instrumente vechi, iar din Cămara Ancuței puteți cumpăra pentru acasă dulcețuri, zacuscă, plăcinte, cozonaci, turte și colaci făcuți în casă.
Fie să rămână un loc vrăjit de popas și desfătare sufletească pentru călătorii pământului.
„Ancuța de altădată era muiere frumoasă, ca și aceasta de-acum."
